luni, 27 martie 2023

Veverita japoneza din lana impaslita

 

Miss 春
Miss Haru, adica domnisoara Primavara. Este o veverita zburatoare japoneza, care a venit la noi sa vada daca aici primavara este la fel de frumoasa ca la ea acasa. A calatorit mult, a traversat mari, munti si paduri, dar a ajuns cu bine, iar acum m-a rugat sa o scot in parc si sa ii fac niste poze sa puna pe instagramul ei cica. Eu zic ca ii place la noi.

duminică, 26 martie 2023

Biblioteca miniaturala



Camera miniaturala cu biblioteca, vas ceramic antic si telescop. Pentru ca prietenii padurii sunt mari amatori de astronomie. Sau astronomi amatori.

joi, 23 martie 2023

O descoperire neasteptata

 



A fost odata ca niciodata, intr-o padure plina de tot felul de animalute, un bursucel curios pe nume Bernard. Lui Bernard ii placea sa exploreze padurile si sa invete lucruri noi despre lumea din jurul lui, despre natura, copaci, ciuperci. Era fascinat si de stelele și planetele stralucitoare de pe cer, dar ele sunt atat de departe, și se știe că vederea bursucilor nu este atât de buna. Si-ar fi dorit sa le poata vedea mai bine.
Intr-o zi, in timp ce sapa prin padure studiind o specie de ciuperci, Bernard a dat peste o cutie veche ingropata. Curios, a dezgropat-o si a deschis-o, iar inauntru a gasit un telescop. Al cui ar fi putut fi telescopul? Bernard a intrebat toti prietenii sai din padure, dar nimeni nu stia al cui era si cine l-ar fi putut ascunde acolo.
– Atunci va fi al nostru, al tuturor! le-a spus Bernard prietenilor sai.
=Il voi instala la mine acasa și va invit pe toti sa priviti cerul noptii cu mine. Am in biblioteca si cateva carti care ne vor ajuta sa ne ghidam printre stele.
Incantat de ideea ca el si prietenii lui ar putea invata lucruri noi impreuna, Bernard s-a grabit sa ajunga cu telescopul acasa, dornic sa-l incerce. Si-a petrecut ore intregi asamblandu-l, ajustand si curatand lentila, si era in sfarsit gata,
Incepuse deja sa se insereze. A venit momentul sa imi invit prietenii, si-a spus Bernard. Este timpul sa pregatim niste gustari si niste ceai. Sau poate un ibric mare de cafea tare, pentru că vom sta pana tarziu in noapte admirand stelele.

vineri, 17 martie 2023

Magneti de frigider traditionali

 





Painea si vinul sunt doua dintre cele mai vechi si importante simboluri din istoria umanitatii, cu profunde semnificatii religioase si culturale. Aceste doua elemente au jucat un rol important in ritualurile si sarbatorile religioase din crestinism, inca de la inceputul lui. Ele sunt asociate cu divinitatea, cu sacrificiul și cu mantuirea. In crestinism, painea si vinul reprezinta trupul si sangele lui Hristos, iar aceste traditii le gasim neschimbate in ritualurile religioase si sunt strans impletite cu identitatea noastra romaneasca.